Gamification sau joaca de-a invatatul

Noi, oamenii, avem o dorință înnăscută pentru a învăța. Cu toate acestea, sistemul școlar intervine de multe ori în calea noastră spre cunoaștere și slăbește înclinația genetică de acumulare a informației.  Există însă studii care arată modurile în care care Gamification-ul influențează pozitiv procesul de invatare, fără ca acesta să fie catalogat drept o corvoadă.

Dacă întrebi copiii ”Ce este munca?”, ei vor răspunde ”Școala și temele.” Dar dacă îi întrebi ”Ce este joaca?”, mulți dintre ei vor spune ”Jocurile/jocurile video”. gamificationImagine Via Webse

În mod evident, ar trebui să existe o modalitate de a ajuta copiii să învețe pornind de la ceea ce fac ei mai bine, de la joacă. De aceea tot mai mulți profesori sunt în căutare de noi instrumente și tehnici ale educației prin Gamification.

În sistemele moderne de educație procesul de învățare nu mai este văzut ca ”prezentarea informației si testarea pentru a se verifica retenția și înțelegerea”, ci ca pe un proces ce implică sarcini de angajare ale elevilor, stimulare a intereselor lor, menținerea unei atitudini pozitive. Cheia pentru a menține acest obiectiv stă în efortul de a crea un mediu bazat pe comunicare constantă, comunicare ce încurajează feedback-ul și fortifică nu numai relația elev – profesor, ci și elev-elev. Aceste mecanisme sociale interactive, alături de un nivel adecvat de control (pentru încurajare și disciplină), pot fi proiectate în moduri eficiente pentru a crea situatii de invatare distractive.

Astfel, conceptul de Gamification presupune utilizarea jocului pentru a modela comportamentul elevilor. Pentru a înțelege acel potențial uriaș al conceptului trebuie văzut cum poate fi pus în practică. De aceea, mai jos vom discuta despre trei domenii majore prin care conceptul gamification poate interveni in educație.

Cognitiv. Jocurile oferă sisteme complexe de reguli pentru jucători, ceea ce îi determină să exploreze prin experimentare activă. Mai exact, jocul îl ghidează pe jucător și îl păstrează angajat în sarcini, uneori cu dificultate ridicată. O tehnică importantă în gamification este aceea de a livra provocări concrete, care sunt perfect adaptate la nivelul de calificare al jucătorului și care presupun creșterea dificultății în funcție de progresul jucătorului. Pe de altă parte, jocul îi permite elevului să își seteze propriile tactici pentru a câștiga, iar asta îi sporește motivația și angajamentul.

Aceste tehnici, aplicate în școală pot transforma perspectiva elevului asupra învățatului.

Emoțional. Jocurile invocă o serie de emoții puternice, de la curiozitate, optimism, bucurie, până la frustrare. De asemenea, îi fac pe jucători să treacă prin experiențe emoționale negative și chiar le transformă pe cele din urmă în experiențe cu reprezentare pozitivă. Cel mai profund exemplu al transformării emoțiilor în timpul unui joc este cel al ”fricii de eșec”. Jocurile mențin o relație pozitivă cu eșecul pentru că fac din feedback un ciclu rapid și transmis în doze mici; ei încearcă, o iau de la capăt până reușesc.educatia-prin-jocImagine Via PropertyManagement

Pe de altă parte, în școli șansele unui eșec sunt mari, iar feedback-ul ajunge foarte greu. Elevii au puține oportunități de a încerca, de a o lua de la capăt. În aceste condiții, nu este de mirare că elevii experimentează anxieteatea și lipsa gândirii anticipative. Educația prin joc oferă rezistență în fața eșecului, evaluând conceptul drept parte necesară a învățarii. Jocul în educație poate scurta ciclurile de feedback, oferă elevilor posibilitatea de a-și evalua propriile aptitudini, facilitează dezvoltarea unui mediu în care nu măiestria, ci efortul este apreciat. De asemenea, elevii pot învăța să privească eșecul ca pe o oportunitate, în loc să se simtă neajutorați și copleșiti în fața lucrurilor pe care nu le știu.

Social. Jocul le permite membrilor implicați să încerce noi identități și roluri, cerându-le să ia decizii în joc de la noile lor puncte de observație. În jocurile video, pot lua rolul unui mercenar, al unui șofer de curse, al unei prințese și multe altelele. Jucătorii, de asemenea, pot lua roluri explicite prin care să exploreze în spațiul unui joc, noi părți ale personalității lor. De exemplu, un adolescent timid poate deveni un lider care conduce armate întregi.

Daca ți-a plăcut articolul stai pe aproape. Urmează altul cu metode concrete de aplicare a conceptului gamification în procesul de învățare.


Posted

in

,

by

Tags:

Comments

One response to “Gamification sau joaca de-a invatatul”

  1. Chupacabras Avatar
    Chupacabras

    In prezent, atentia copiilor este distrasa de tehnologie si internet, scoala devenind neatractiva pentru acestia. Astfel, trebuie sa luam in considerare metode alternative de invatare care sa fie in concordanta cu tendintele actuale. Cursurile online reprezinta solutia care il poate convinge pe copilul tau ca invatatul poate fi la fel de placut ca un joc pe calculator.

Leave a Reply to Chupacabras Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *